pe catavencii.ro

În privința repovestirilor acestor mituri, chiar și cei mai chichiricioși comentatori ai lui Graves acceptă că romancierul s-a descurcat cît se poate de bine. Începînd cu marii zei din Olimp, continuînd cu zeitățile mai mici, care au avut pile în lumea zeilor, și cu nemuritorii de tot felul, cu un destin zdruncinat, trecînd apoi și prin miturile mai mărunte, care țin de metamorfozări, azi uitate, ale unor personaje mitologice care n-au trecut proba timpului. Graves scrie mult mai pe larg despre Muncile lui Hercule și despre peripețiile lui Odiseu (Ulise), ca și despre cucerirea Troiei, fiindcă izvoarele despre cei doi sînt mult mai numeroase decît despre marii zei din Olimp. Hercule și Ulise, plus Enea, cel care a fugit din Troia ajungînd la Roma, sînt vedetele istoricilor antici și ale scriitorilor de atunci. Să fie asta dovada că, treptat, marii zei ai Olimpului își pierduseră puterile în ochii oamenilor? Sau că zeii începuseră să acționeze discret, folosindu-se de oameni pentru a-și manifesta puterile? Căci după ce-și făcuseră de cap în vechimea vechimilor, incestuoși, matricizi, paricizi, ucigași ai propriilor copii și ai amantelor și amanților lor de pe pămînt, zeii au început să respecte legile oamenilor, ca și cum ar fi făcut o reformă de jos în sus.