O lectură antropologică (cum am propus în cronicile de pînă acum) va tinde să detecteze descrierea ecosistemelor sociale în care protagonistul Ian-Omar crește și prin care migrează: satul doljean cu telurismul său magic, Craiova punkiștilor, a maneliștilor și a fotbalului, biotopul lumpen (în cadrul căruia ni se dezvăluie microflora boemei literar-artistice, a poeților damnați din cercul familiei micului Ian), microcultura lucrătorilor rom ni din Italia și Spania și, spre final, lumea marginalilor parizieni de toate etniile și rasele. O vitalitate tumultuoasă, instinctual violentă, nu rareori deviantă în raport cu normele burgheze, țîșnește la fiecare pagină, redată cu inocența și cruzimea unui narator care urmează neabătut regula dicteului diaristic. Dincolo de toată simbologia polară alb-negru (bun-rău, bogat-sărac, legal-clandestin, vest-est etc.), care ne poate accesa multiple interpretări, întrebarea reflexivă a lui Michel rămîne să ne frămînte: de ce vrem mereu altceva? Ce ne împinge către ținte inaccesibile? De ce – în fond – sîntem așa suciți?
