pe adevarul.ro

Romanul lui Cristian Fulaş este o carte impecabil scrisă şi o lectură teribilă, mai ales cititorilor care ştiu din propria lor experienţă despre ce vorbeşte naratorul fiindcă ori ei înşişi au trecut prin asta, ori cineva apropiat lor. Dar nu vreau să spun că numai un alcoolic sau sora lui poate înţelege cartea. Dimpotrivă. F șii de ruşine (spre deosebire de Liviu Ornea, eu cred că titlul e chiar perfect) spune foarte multe şi frumoase (ne amintim că frumosul nu înseamnă în 2015 numai Eminescu şi Grigorescu, ci şi Joyce, Faulkner sau Francis Bacon pictorul) despre singurătate, despre dependenţă, despre lipsa de dragoste („nu există dragoste”, observă şi Liviu Ornea), despre Bucureşti, despre prietenie sau mai corect spus cîrdăşie. În general, prietenii sînt de două feluri: cei cu care ai copilărit, ai fost coleg de clasă sau de facultate etc. şi cei care se luptă cu demonul cu care te lupţi şi tu. Aceştia din urmă nu se supără pe tine „din afară”, ci chiar din tine, din infernul tău personal.