în Corpul T, nr. 1-2

Apar şi alte tipuri de discurs – cartea are şi o dimensiune autoreflexivă „pusă în abis”, corespunzînd primelor încercări ale protagonistului de a-şi explora propria situaţie prin scris – însă la Cristian Fulaş elementul tehnic, compoziţia şi fondul tematic îşi răspund în aşa măsură încît părţile întregului ajung de neseparat. Acest „gestaltroman” funcţionează ca un „tot unitar” organic, într-atît de meticulos organizat estetic încît principiile de construcţie cărora li se supune par inerente, iar stilul devine propriu în ambele sensuri ale termenului: „propriu” adică particular, dar şi precis, adecvat fără rest la materialul de lucru. O reuşită care convinge din toate punctele de vedere şi proiectează aşteptări ridicate asupra următoarelor două părţi ale trilogiei.