Parcurgerea cărții Corpul politic în cultura europeană: din Evul Mediu pînă în modernitate devine palpitantă și atrăgătoare (deși, complicată dacă cititorul nu este familiarizat cît de cît cu numeroasele concepte uzitate și, mai ales, cu domeniile – teologie, filosofie, lingvistică, istorie – specios abordate) pentru că fiecare pagină promite să ne lămurească asupra discursului care conține semnificația metaforei la care recurge autorul. Fiind purtați de la o epocă la alta și de la o societate la alta, sîntem puși în situația de a înțelege că opțiunea autorului pentru a imagina societatea ca un corp nu vine dintr-o necesitate de ordin retoric sau, oricum, nu vrea să fie doar o figură de stil reușită, care poate să-i permită să plaseze evenimente și ani în economia lucrării, ci ea implică o înțelegere filosofică a naturii istoriei însăși. Ideile care reliefează analogia corporală au fost, de-a lungul timpului, divergente sau chiar opuse, asta pentru că metafora „corpului politic” a concentrat în sine conotații foarte diverse. Întrebări care s-ar putea ivi în mod firesc din situații aparent mărunte la prima vedere, cum sînt neînțelegerea unui concept, contextul unei problematizări, legătura de cauzalitate dintre două acțiuni, sînt întotdeauna lămurite, chiar dacă asta necesită cunoștințe de lingvistică, teorie literară și filosofie sau teologie și patristică și, de asemenea, chiar dacă asta presupune o activitate de documentare complicată, cît și spațiu generos în economia lucrării. Avem în această carte un discurs savant despre cum și-a înțeles omul organizarea statală epocă după epocă, pentru ca, în final, să beneficiem de o perspectivă care ne permite să ne explicăm prezentul.
