în Suplimentul de cultură, nr. 595

Dincolo însă de toate astea, romanul lui Shafak are toate datele unei cărți memorabile, scrise cu un talent și cu un aplomb literar ieșite din comun. Iar dacă îi luăm în calcul și celelalte romane, descoperim că, roman cu roman, ea scrie o istorie a ei, dar și a turcilor care au venit în Europa ca mari cuceritori, după care s-au tot europenizat și occidentalizat, încît, periodic, du­pă reformele lui Kemal Mustafa, vechea Turcie, cea otomană și musulmană și antioccidentală, iese la iveală, cel mai adesea sîngeros și revanșard, ca și cum unii dintre urmașii Semilunii ar vrea să dea istoria înapoi, pentru a o întoarce la vremurile lor de glorie. Elif Shafak nu crede în aceste nostalgii megalomane ale compa­trioților ei, nici mai ales în periodicele încercări ale politicienilor turci de a lichida republica laică a lui Kemal Mustafa. Fără a fi kemalistă, romanciera e convinsă că drumul Turciei e în Uniunea Europeană, nu într-o izolare trufașă care ar duce-o la lupte fratricide. Și asta nu în texte teziste, ci în romanele unei scriitoare pentru care Turcia e una dintre marile țări ale Europei, chiar dacă nu face parte din Uniunea Europeană.