pe bookhub.ro

Pe Roth nu-l citeşti niciodată pe nerăsuflate şi, mai ales, pe nemestecate. La el, niciodată nu poţi urmări doar „povestea”. Se deschid trape-surpriză şi trebuie să te pregăteşti pentru ele din timp, ca să nu cazi pur şi simplu în gol, fără plasă de siguranţă. Roth nu îţi povesteşte, ci te invită să povesteşti cu el, să-i devii însoţitor în textul pe care nici tu nu-l poţi povesti altcuiva. Nu vă pot povesti, de fapt, Contraviaţa, nici nu voi încerca. Cuvintele-cheie ale cărţii sînt: fraţi, evreitate, evreul american, căutarea identităţii, alteritate, romancier. Treaba aceasta cu evreitatea este destul de spinoasă, de controversată, în general. Roth explorează respectiva filieră, care devine subiect de reflecţie şi de polemică pe tot parcursul romanului. Potrivit unor surse, Philip Roth a scris acest roman în urma unei călătorii în Israel, unde a ţinut o conferinţă despre evrei şi despre soarta acestora de-a lungul timpului. De acolo vin, probabil, accentele polemice ale cărţii, deschiderea ei spre cititorul fără prejudecăţi, dar şi spre cei cu opinii antisemite. În cele din urmă, linia dintre realitate şi ficţiune devine atît de subţire, încît se confundă aproape de la sine. Philip Roth e, pînă la un punct, Nathan Zuckerman. Iar romanul acesta, scris la o vîrstă la care autorul era în plină forţă creatoare, propune mai multe întrebări decît răspunsuri. În fond, nu asta trebuie să facă o carte? O carte bună, la care te întorci spre o a doua lectură, aceea în care povestea nici nu mai contează atît de mult. Contează grila de receptare. De înţelegere a rostului care, poate, a stat ascuns la prima lectură.