pe revista22.ro

Al doilea roman al Martei Petreu, Supa de la miezul nopţii (2017), propune o altă cons­truc­ţie, polifonică: monologurile per­so­na­je­lor principale sînt juxtapuse şi între­tă­ia­te, fiecare voce spunîndu-şi povestea în­tr-o gama minoră, ca intensitate, dacă fa­cem o comparaţie cu primul roman, şi cu o dominantă care se schimbă - în prima par­te avem confesiunile lui Marcu şi ale Pau­linei, în a doua parte,  introspecţia gra­vă a Todorei. Ca spaţiu, ne aflăm în Clujul post­belic, în care cîteva destine fe­mi­nine se învîrt simultan şi/sau succesiv în jurul unui băr­bat. [...]
Partea a doua a romanului ac­centuează, astfel, o dimensiune metafizică aflată în complementaritate cu viziunea din volumul Apocalipsa după Marta, în spe­cial din poeme ca Ziua mîniei, Bu­na­ves­tire sau Vîrsta senină, formînd un dip­tic poezie-roman foarte interesant. Re­pu­tata eseistă şi poetă dovedeşte încă o da­tă, cu acest al doilea roman, că este şi o ro­man­cieră de mare forţă şi originalitate.