Chihlimbar e un amestec fericit de parodie, lirism, erudiție și apetit pentru povestire, o combinație inedită de comic și dramatism, dar e, mai presus de toate, o carte despre literatură. Despre modul în care toate poveștile se leagă în una singură („eu cunosc toate poveștile care se varsă în această poveste”, spune, la un moment dat, Josquin), despre firescul insinuării ficțiunii în realitate și a realității în ficțiune, despre felul în care lumea poate fi salvată nu doar de la banalitate, dar și de la lipsa de sens, de la absența unui rost abia atunci cînd este prinsă în literatură. Nu întîmplător, cartea începe imaginînd o probă liminală, o Judecată de apoi în care oamenii se pot salva derulînd în fața lui Dumnezeu o poveste, care nu poate fi spusă dacă nu este explicată printr-o altă poveste care, la rîndul ei, trebuie să se întemeieze pe o altă poveste. Și așa mai departe, pînă se creează o țesătură imensă, nesfîrșită, de povești care curg una din alta și care toate alcătuiesc realitatea, adică marea ficțiune, marea Carte. Literatura, mai simplu spus.
Chihlimbar asta este: o metaforă a literaturii care salvează, prinzînd în rășina ei o lume care, deși se manifestă de la sine, deși pare diversă și agitată, nu capătă semnificație și nu înfruntă timpul decît devenind prizoniera unei ficțiuni.
