în Vatra nr. 1

Astfel, cartea investighează lacunele cunoașterii, de la literatură la matematică, declanșate de rememorarea permanentă a momentului arderii Bibliotecii Centrale Universitare din București, din timpul Revoluției din 1989, ca gest de pervertire a memoriei universale. Reflexele culturale și livrești (arderea Bibliotecii din Alexandria sau distrugerea Bibliotecii Babel a lui Borges) sînt depășite de importanța participării la eveniment și de efectele tardive ale unui abuz ignorat de o majoritate prea afectată de semnificațiile imediate ale manifestării. De fapt, eseurile lui Bogdan Suceavă se construiesc în jurul unei politici a restului, atent investigate în actualele cercetări asupra literaturii. În fond, începînd cu teoriile lui Moretti despre „the great unread”, care pune problema ineficienței canonului, definit în urma unei lecturi întotdeauna parțiale a literaturii lumii, dobîndește relevanță ceea ce rămîne în afara oricăror forme de cunoaștere. O istorie a lacunelor de acest fel, care își asumă de la bun început caracterul incomplet și își justifică resturile, vine să deschidă ipoteze, să configureze explicații posibile și să creeze istorii alternative: „Și aici apare o idee importantă, motivația care ne atrage în eforturi de o complexitate nebunească, că ne simțim chemați să refacem o carte lipsă, acolo unde ceva e ciobit în perfecțiunea universului. Simțim că trebuie să refacem ceea ce este neîntreg. […] Din lacună se naște un nou discurs, ca o completare a ceva ce ar fi putut să fie”.