Citim un roman cît un spectacol montat pe mai multe scene deodată. Fiecare avînd inadecvarea ei, tipologiile și, poate mai mult decît orice, disponibilitățile pentru a prelucra semnificații. Dacă dai de-un individ ce-și botează măcelăria Kennedy (după numele președintelui american, nu la întîmplare!), știi sigur că te găsești în fața unui personaj. Radu Țuculescu atît așteaptă. Cu povestea în minte, el caută să confecționeze un real cît mai contrariant. Trebuie precizat că nu neapărat ce ține de un anumit exotism al individului îl mobilizează pe prozatorul clujean. Cît resursele unei suceli, irealitățile ei, dublate de investiția în labirinticul spectacular. Căci nu poți lăsa neatins un subiect ce promite o acumulare totalizantă – un vector al prozei lui Radu Țuculescu. Nu altfel este Luna de Jos, un loc în care supărarea nu se prinde, vîrsta nu contează și disputele sînt totdeauna caraghioase. Cu așa deschidere utopică, cititorul recunoaște locurile acelea pline de viață și veselie, ce se instaurau din vreme în vreme în literatura din negura istoriei. De ce-ar face asta? Gîndiți-vă numai cîți autori mai știu să se bucure în scris. Darămite să și construiască un discurs vitalist.
