Textul care încheie volumul, intitulat „În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă” ar putea fi interpretat ca o viziune asupra literaturii (aparținînd sau nu autorului), dar și asupra vieții. Poate că greșesc făcînd această distincție, căci de multe ori am impresia că ele se confundă. Sau poate că mai am de mîncat multă literatură pînă să pot diseca în amănunt această povestire (dacă este, într-adevăr, o povestire). Totuși, pot spune că ideile pe care le-am văzut expuse aici m-au făcut să reflectez mai mult și, revenind la acea senzație de intimidare de care pomeneam undeva la început, ea s-a accentuat citind ultima proză din Cei frumoși și cei buni. Sînt sigură însă că acest volum de proză scurtă va rămîne mult timp în mintea mea și îl alătur celor pe care, la un moment dat, aș vrea să le recitesc.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri