în Suplimentul de cultură, nr. 590

Sînt admirabili atît scriitorul, cît și personajul Lucian Dan Teo­dorovici. Ajungi la concluzia aceas­ta orice drum alegi. Poveștile pe care le împărtășește, decența și demnitatea suferinței, faptul că nu se victimizează nici o clipă, dar nici nu se vede pe sine un erou sau un războinic, simplitatea și eleganța pe care le aduce în literatura sa, personajele și întîmplările pe care le decupează (unele, precum omul cu caietul în brațe și martora lui Iehova, magistral conturate), perspectivele despre viață și literatură, despre scris, timpul (trecutul, pre­zentul, chiar și anticiparea viitorului) pe care-l contemplă în paginile sale, onestitatea și verosimilitatea confesiunilor, misticismul, simbolurile, nevoia, toate „nimicurile” și „banalitățile” (așa cum el însuși le etichetează) – sînt doar cîteva indicii în acest sens. Altfel spus, vă îndemn călduros să nu ocoliți Cel care cheamă c inii, cred eu că nu veți regreta.