Transgresînd experienţa războiului făcută de Toma, romanul Schije ne pune în faţă, ca o oglindă, imaginea unui popor pustiit, plecat în bejenie sau resemnat la locul naşterii, prea des copleşit de suferinţe de tot felul, obişnuit cu ele, abandonat de un stat aflat în pragul disoluţiei, un popor măcinat de sărăcie, desigur, dar mai ales de incertitudini referitoare la substanţa sa identitară. Pentru a se regăsi pe sine, cel paşnic, Toma trebuie să revină cu mintea în lumea copilăriei, dintr-un sat atît de depărtat de Centru, încît ravagiile ideologiei comuniste sînt estompate, iar natura aridă, prăfoasă şi toridă a sudului, a malului Dunării, e o ţară în sine, mizeră, dar ignorîndu-şi nefericirea. Toma nu e un Erou, el nu a vrut să plece niciodată din Celeiul lui, iar alienarea la care ajunge ţine de o responsabilitate care-i scapă cu desăvîrşire. De la anticamera Morţii din Afganistan la satul natal devenit un loc unde nu se întîmplă nimic, Toma e un om simplu, în care Istoria îşi lasă, bezmetic şi atroce, nişte schije, nu doar într‑unul dintre picioarele lui, cît mai ales în mintea lui. Pe scurt, o istorie mică, dintr-o istorie mai mare, a unei ţări din postcomunism, dintr-o istorie încă şi mai mare, cea a Europei de Est, aflată în degringoladă cum nu a mai fost de mult.
