în Tribuna, nr. 366

Dacă ar fi să-i găsim un termen de comparație, ne vine-n minte maghiarul Pèter Esterházy, deja o multipremiată somitate europeană, și romanul său O femeie. Ca și acesta, Gheorghe Crăciun este un designer și un investigator al universului feminin, al frumuseții femeii, nemuritoare și totodată supuse caducității; imaginile sale, tot atîtea eșantioane de opera aperta, izbutesc să reprezinte și să interpreteze esențial și infinitezimal personajele feminine (această colecție la purtător!), ca și cum ar vrea să le spulbere misterul și să se lecuiască de legendara lor provocare, fără să reușească, bineînțeles (dovadă e că naratorul proiectează ca epilog al romanului său neterminat, căsătoria lui cu Ada). Gheorghe Crăciun a revizitat un mit și un mister, în dublul limbaj al postmedenismului, al adorației și desacralizării, sporindu-i taina.