în Viața Rom nească nr. 9

Cînd în anul de grație 2017, o editură din Rom nia scoate un volum intitulat Cum citesc bărbații cărțile femeilor, inevitabil te întrebi: „mai este oare nevoie de o antologie de texte pe tema aceasta?”, „nu s-a încheiat revoluția sexelor, nici măcar în literatură?”. Pornesc de la supoziția că titlul ales de cei doi coordonatori, scriitorii Lia Faur și Șerban Axinte, ori de editor, nu știu, este unul inocent, chiar dacă are ghidușia lui. Deși poți înțelege că locul femeii în literatură constituie și acum o problemă, că, pînă la urmă, comparația ține și tot bărbatul este cel care trebuie să dea verdictul, volumul este onest întrucît este alcătuit, în aceeași măsură, din opiniile bărbaților și ale femeilor. Unii au criticat tocmai această „discrepanță” în raport cu titlul volumului. În realitate, nu este nici o anomalie. Femeile-scriitor pot spune cum le-au fost citite cărțile de către bărbați, iar bărbații-scriitor povestesc cum au citit ei cărțile scrise de femei. Ca într-un proces, fiecare parte are dreptul la exprimare, cu toate că nu despre un proces este vorba. Mă îndoiesc serios că cei doi coordonatori și-au propus să pornească pentru a mia oară o revoluție a sexelor, chiar dacă „declasifică un dosar tabu”, cum se exprimă în prefață. Au dorit mai curînd să se lămurească, să ne lămurească, pe unde ne mai situăm în tratarea acestei problematici altădată spinoase, care-i sînt nuanțele proaspete, fie și în contextul restrîns al literaturii. Rezultă o construcție unitară, fără stridențe, fără opinii vehemente, fără etalarea vreunei mentalități vetuste. Un demers care își dovedește astfel și utilitatea.