- Ștefan MANASIA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 345 views
O carte-anomalie, o carte aproape imposibilă este noul roman semnat de Lucian Dan Teodorovici, Cel care cheamă cîinii. Bildungsroman al maturității (cam așa îl numește, autoironic, LDT), jurnal de spital (crud și neverosimil de uman, autorul își expune – nu vom ști niciodată gradul de filtrare – experiența cancerului limfatic), eseu (splendide analize politice, ale răului în lume, ale teoriilor literare, artistice, teatrale), proză mistică (nu găsesc alt termen pentru capitolul de început, demonic-dostoievskian, sau pentru finalul scris într-o stare de împăcare magic-tolstoiană), portretistică & memorialistică (prietenii și medicii devotați cunoscuți în perioada bolii), spovedanie în regim accelerat (de prezența copleșitoare a maladiei).