pe amosnews.ro

În mod cert, noul roman al lui Daniel Vighi, Mort în Patagonia, este un adevărat tur de forță pentru cititor - și probabil la fel a fost și scrierea lui. Romanul e o călătorie imaginară, cu centrul de comandă în Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara și cu scopul de a-și conduce personajele într-o repetare a aventurii colonizării Patagoniei. Personajele care formează această armată/echipaj al goeletei Speranța sînt aproape toate pitorești: rom ni, țigani și unguri, lumpeni și aristocrați, moși, babe și juni imberbi, vii și morți, unii foste personaje ale altor cărți (ale autorului sau ale altor autori), toate colorate, cu trecuturi vii și amprente care se rețin. Inițial personajele acestea fabuloase se adună sub mărul falnic al unei babe (Chițorana) de pe strada copilăriei autorului, sub comanda căpitanului Ahabu (creat de Melville – aici „un alter ego al instanței narative”. Apoi instantaneu personajele au cabine pe goeleta lui Tudoran care, doar în mintea noastră, se strecoară pe lîngă Burgas, străbate Bosforul, se aventurează în Mediterană, ajunge în Atlantic și eșuează în Patagonia. (De ce acolo? Autorul își amintește că, de fiecare dată cînd, mic fiind, era trimis, în Radna acelor vremuri, la prăvălie să cumpere drojdie și întîrzia nepermis de mult la jocuri, bunica îl întîmpina cu invariabilele vorbe: „Da’ unde potop ai stat, că parcă ai fost în Patagonia?!”) Întreaga poveste e o joacă, o inițiere, pe alocuri obositoare, pe alocuri prolixă, dar cu un punct de plecare foarte posibil – pare simplu să sari din Radna în Patagonia, prin lectură.