Adevarul literar si artistic

E o carte de o luciditate infricosatoare, pe care unii ar putea-o caracteriza drept patologica. Exista in ea, in inima din care vine, o contractie patetica care aminteste de observatia lui Emil Cioran ca, daca cineva ar simti pret de o singura, infima fractiune de secunda toata durerea din lume, acela ar fi pulverizat. Oamenii nu sint nefericiti, desi ar trebui sa fie. Cum reusesc ei sa se mentina la suprafata, sa zimbeasca, sa cumpere biscuiti Cadbury, sa duca vieti profesionale active, sa faca turism, sa discute despre automobile, sa para asadar multumiti, cel putin cind nu sint singuri, intr-o lume bazata pe seductie si dominatie, e un mister, e chiar misterul pe care naratorul Extinderii incearca sa-l dezlege. Daca ar reusi, am fi cu totii, poate, mai autentici. Iar monologul personajului-narator incaleca granita dintre nebunie si adevar cu o detasare disperata care e mult mai mult decit un fel paradoxal de a vorbi.