- Simona ANTONESCU în dialog cu Florina PÎRJOL
- Dosar de presă
- 0 likes
- 120 views
Ni s-a dat o fotografie de prin 1974, tuturor aceeași fotografie, în care apăreau doi tineri, un băiat și o fată, iar scopul declarat al concursului era să descoperim cine sînt acei copii. În 1974, ei aveau 19-20 de ani, deci noi puteam să-i descoperim. Nu mai știu sigur dacă au fost găsiți sau nu, nu-mi mai amintesc, dar partea bună a fost că, printr-o întîmplare, mi s-a redeschis pofta asta de a scrie după niște fotografii, cum făceam în copilărie, după tablouri. Și, pentru că eu, de fapt, aveam acest gînd în minte, de a-mi lua revanșa, am căutat pe net fotografii vechi și am găsit un articol despre primii fotografi din Rom nia, iar singurul dintre ei care nu avea o biografie era Franz Mandy. Ultima picătură din pahar a fost simțul dreptății care mi-a fost stîrnit, și-atunci mi-am zis: foarte bine, te fac eu cunoscut, dacă nu s-a străduit nimeni să-ți păstreze biografia. Și am inventat, bineînțeles, pentru că nu aveam date despre el.