pe scena9.ro

Dragomán spune că a început să scrie această carte, despre relația unei fetițe rămase în mod misterios fără părinți, doar cu bunica ei, ca o carte despre un nepot și un bunic. Apoi a avut revelația că ceea ce începuse să se audă în primele pagini ale cărții nu e o voce de bărbat. Explorase, de altfel, relația nepot-bunic în Regele alb, iar despre acel bunic spune că ar putea fi soțul bunicii din Rugul – chiar dacă nu există tipul ăsta de relație între cele două cărți. (...) În roman, două dintre personajele feminine se urăsc la început: Emma, deși are doar 12 ani, își dorește să moară Cristina. Pe cititorii tineri de la Iași i-a frapat intensitatea urii dintre ele. Autorul spune că, după el, dușmănia, iubirea și prietenia adolescenților sînt cele mai tari. Decurg dintr-o senzație de dreptate și putere a tinerilor, pe care adulții poate o pierd – devin mai sensibili și mai slabi. Iar dușmăniile și prieteniile sînt, la vîrsta aceea, pe viață și pe moarte – la propriu, chiar, în cazul personajelor din Rugul. „Adolescența asta e, de fapt. Peripețiile prin suflet te învață cine ești.”