- Corina GIURGIA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 137 views
Dacă de multe ori ni se pare că anumite domenii sînt doar pentru „cunoscători”, veți fi surprinși să aflați cam cît de multe și interesante puteți afla dacă deschideți cărțile specializate. La început, pare că nu vi s-ar potrivi lectura unei cărți despre limbă, apoi, deschizînd-o, vedeți că este totul și despre fiecare dintre noi, despre ceea ce vorbim și despre cum vorbim. Și, sigur, ne rămînem cu întrebări, care sînt foarte importante. Poftim, una simpatica: „Hei, cuvintelor, încotro?”. Și dacă tot se apropie Crăciunul, poftim, ca să (nu) mai folosim cuvinte nepotrivite în contexte fericite: „Verbul (a) crăciuni a fost înregistrat în Dicționarul academiei doar cu sensurile regionale (1) „a omorî (pe cineva)”; „a-l măcelări”; (2) (despre fete) „a viola, a silui”. În ultimul timp, lucrurile s-au schimbat (căci veacurile înaintează!): o prezență notabilă în discursul public este utilizarea verbului cu sensul pe care îl putem ghici și în titlul unui anunț de pe internet, „Concert de colinde – Crăciunim!”. Și explicația continuă în carte, cu exemple și asumare; asumarea unui profesionist care cunoaște și se amuză, nu poate decît să atragă, să încînte.