pe catavencii.ro

Privit azi la rece, Bulgakov ar putea fi luat drept un tip care voia să-și scrie cărțile așa cum avea el chef, dar fără să se strice cu regimul. Or, disidenții sînt acele persoane care fac parte din regim, dar au păreri diferite față de cei care sînt la putere. Maestrul lui Bulgakov nu e un revoluționar, ci doar o persoană care merge împotriva curentului, dar fără să ia decizii radicale în această privință, căci el înoată în acest curent. Iar iubita lui Margareta n-are nici ea probleme de sistem, ca să zic așa, ci chestii punctuale. Cînd zboară noaptea pe deasupra Moscovei, Margareta nu vrea să dea o lovitură ordinii existente, ci se mulțumește să devasteze apartamentul criticului care a scris de rău despre romanul Maestrului. Nici măcar Woland, diavolul care poposește pentru cîteva zile la Moscova, nu vrea să schimbe orînduirea, ci doar să-i dea cîteva lecții, trimițîndu-și adjuncții să-i aducă pe calea cea bună pe cîțiva moscoviți care au sărit calul pînă și din punctul de vedere al diavolului. De unde se trage atunci extraordinaritatea acestui roman? De acolo că, pornind de la povestea unui anume Ha Nozri (Iisus), pe care n-ar fi putut s-o vadă publicată, Bulgakov scrie o poveste pe dos despre mîntuire, în Moscova anilor ’30, în care mîntuitorul e diavolul, iar oamenii sînt cum sînt, pe deasupra intențiilor Puterii de a-i face s-o urmeze necondiționat. Ceea ce, în profunzime, înseamnă falimentul unui sistem care, aidoma diavolului și predicatorilor din vechime, vrea să țină natura oamenilor sub control.