- Cezar GHEORGHE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 123 views
Dar situaţiile de criză, în care personajele trec prin momente-limită, confruntarea cu moartea, dragostea, dorința, sînt marcate, așa cum spune István Kemeny, printr‑o „revărsare amplă de afecte”, care devin cu atît mai puternice cu cît ele vin să tulbure suprafața unei ape calme, care pare a da ritmul povestirii în ansamblul său. De fapt, această sinteză de afecte umane este marca literaturii lui Attila Bartis. Privirea prozatorului (dublată de privirea prin obiectivul fotografic) surprinde imagini, experiențe, amintiri asupra cărora nu se poate „focaliza” decît prin lentila deformantă și contrastantă a unei singure vieți, oglinda unui singur destin jucat într‑o piesă al cărui decor este Ungaria de dinainte de 1990, înscrisă în harta, întotdeauna schimbătoare, a țărilor din fostul bloc comunist. Sfîrșitul e unul dintre marile romane ale literaturii central-europene, o carte despre viața din partea noastră de lume. Acolo unde timpul crapă, ideile au trup și realitatea intră întotdeaua pe sub ușă.