pe raisabeicu.ro

Deși nu știam la ce să mă aștept, am fost extrem de impresionată de structură și întreaga schemă gîndită. În linii mari, ar fi vorba despre o renumită fotografă, Bella, de origine somaleză, care trăiește la Roma și are o relație extrem de apropiată cu fratele ei, Aar. Aar, însurat cu Valerie – un caracter aproape de pragul nebuniei – are cu ea doi copii: Dahaba și Salif. Long story short, Valerie pleacă cu o altă femeie, își părăsește copiii, iar după niște ani, Aar, funcționar ONU, este omorît într-un atentat cu bombă în Mogadishu. Din acest punct, Bella, tutore legal al copiilor, se vede nevoită să se mute împreună cu copiii fratelui decedat la Nairobi, unde se lovește și de întoarcerea mamei. Valeria, a cărei nebunie înaintase încet și sigur, abia ieșită din pușcărie, vine în Nairobi alături de partenera ei și de aici încolo încep conflictele caracteriale, familiale, dar mai ales culturale – discrepanțele vieții lăsate în Occident vs revenirea într-un loc care efectiv circulă după cu totul alte standarde și concepții. Nu are sens să spun cum se termină povestea, însă nu mă pot abține să remarc cît de puternic și echilibrat a reușit Farah să o construiască pe Valerie – demult nu am mai găsit într-o carte un personaj așa de bine desfășurat! Dacă la început mi se părea totul exacerbat în ea, pagină cu pagină apoi am început să înțeleg, să leg, să empatizez. Dramele în familie sînt cele care distrug cel mai tare pentru ca, apoi, tot ele să lege. Sînt scene, mese, replici, conflicte sau disperări pe care fiecare dintre familiile noastre le trăiește zilnic – poate la o intensitate diferită, e adevărat, poate pe un cu totul alt continent decît cel african și poate că din cu totul alte motive decît atentantele teroriste, dar, în fond, rămînem același mare desen. O familie care, vrem nu vrem, se va repara și sprijini cînd desenul ăsta riscul să fie șters.