pe lapunkt.ro

Pe de o parte, linia în care curge acțiunea aici, în Apele Nordului nu mai trimite la ideea că nordul reprezintă neapărat reperul. El nu mai este, în cea mai mare parte din carte, referința pentru umanitate, ci pentru barbarie. La Nord, în acea lume extrem de aspră, aproape sălbăticită, umanitatea decade, se micșorează într-un mod dramatic. Pe de altă parte, chiar dacă în Apele Nordului – nu mă refer la titlul cărții cînd invoc această sintagmă, ci la regiunea dominată de ape – este loc pentru atîta violență, pentru atît de multă barbarie, pentru evadări atît de radicale din condiția de civilitate, aceasta nu înseamnă că busola dispare. Ea este, adesea, nevăzută; și, fiind așa, și pentru că este atît de mult sînge vărsat, pare că nu ar mai fi deloc. Dar nu, ea nu dispare. Nu am invocat la întîmplare, la începutul acestui text trimiterile către două nume colosale ale civilizației occidentale – primul, al întemeietorului, Homer; al doilea, al unui, între altele, mare etician, Im. Kant. Alături de acestea vom mai regăsi, în partea a doua a cărții trimiteri la Biblie, precum și o asemenea carte ajunsă acolo, putem specula, tocmai pentru ca „busola” umanității să nu fie de tot defectă.