- Marius CHIVU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 146 views
Cum spuneam, în contextul de atunci toate aceste lucruri erau mai mult sau mai puțin inacceptabile pentru o operă de ficțiune. Tîrgul de provincie lipsit de idealuri personale și profesionale oferă imaginea unei întregi țări. În orășelul fără nume, botezat doar cu majuscula S, viața e ternă, iar oamenii – mici, cu probleme mărunte, dar supradimensionate într un context social apăsător. Un banal director de școală pare să aibă o putere nejustificată, el se prevalează de o prezumție de importanță ridicolă în fond. Tînăra educatoare exhibiționistă, element cu potențial perturbator pentru ipocrita morală educațională, i se opune fățiș, devenind imaginea unei disidente locale voluptuoase, dorite în secret de toți. Pîrtia e un roman cel puțin interesant și oricum bine scris. În plus, conține destule lucruri pe care cenzura comunistă le-ar fi găsit inacceptabile, iar dacă manuscrisul a fost cu adevărat depus la editură, nu e surprinzător că n-a fost publicat. Aproape totul este neconform cu morala și cu imaginea societății comuniste, deși pentru cititorul tînăr de astăzi astfel de detalii trec drept banale, oricum neobservabile din punct de vedere ideologic.