pe yorick.ro

Refuzînd excesul, George Banu vrea să-și delimiteze și să-și înțeleagă spațiul personal în contradictoria lume a teatrului și, cumva, în afara ei. Găsim în Monologurile neîmplinirii o confesiune echilibrată, de un lirism bine temperat de recursul necesar la luciditate, despre acel entre-deux în care s-a așezat criticul pentru a vedea mai bine teatrul și pentru a construi mai bine. Această alegere hotărîtoare a sa amintește inevitabil de critica de identificare, îmbrățișată în literatură de strălucitul grup de la Geneva, și de privirea critică, așa cum o definea Jean Starobinski, splendid gînditor despre literatură și nu numai, reprezentant al acestei orientări. Și la George Banu participarea este cheia care deschide drumul spre plăcerile teatrului, căci despre plăcerile pe care el le aduce este vorba, de fapt, și, implicit, despre doza de hedonism a iubitorului de artă care nu vrea să rateze nimic din ce l-ar putea bucura.