Tudor Ganea nu a așteptat prea mult de la debut și în 2017, la mai puțin de un an, a publicat un nou roman, Miere, la Editura Polirom, iar după lectura lui, pot spune că este un scriitor care își păstrează linia și își demonstrează talentul, reușind să scrie un roman cel puțin la fel de bun ca precedentul. Pe undeva, se păstrează un fundal similar – marea nu putea să lipsească, pare a fi parte din sîngele scriitorului, iar povestea se află mereu undeva pe o graniță subțire între realitate și fantastic, între real și imaginar, între vis și starea obișnuită. Miere este un roman fascinant, în care cititorul este prins între o lume obișnuită, normală și plauzibilă, fie că ea aparține unui sat din apropierea Bucureștiului sau chiar capitalei devastate de un cutremur mare (și cît de plauzibil poate deveni acest scenariu!), și un ținut fantastic, încărcat de reverii și halucinații, de magia indusă de miere, care salvează și prelungește vieți, și de pădurea de salcîmi, simbol al fertilității, de vreme ce localnicii nu pot avea copii și nu fac dragoste decît în ziua în care înfloresc salcîmii. Tudor Ganea scrie un roman la fel de bun ca precedentul.
