- Cristina MANOLE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 127 views
O surprinzătoare călătorie – în parte reală, în parte imaginară – printr-o Scoție de care nu știm mai nimic ne oferă un autor rom n. Un povestitor pursînge, din tagma lui Calistrat Hogaș sau a lui Ion Codru-Drăgușanu, care străbate, uimit, lumea cu pasul. Nici înscenările erudit‑analitice din (mai ales!) Convorbirile economice ale lui Ion Ghica nu sînt departe. Un om povestește ceea ce trăiește. File de jurnal, observații de privitor atent, dotat şi cu o ureche fină de ascultător al celor din preajmă, slujitor al lui Dumnezeu, printre altele (şi nu în ultimul rînd). [...] Am citit cu mare bucurie aceste mici proze cu tîlcul la urmă, unde, în puzderia de situații mai mult sau mai puțin ortodoxe, sînt implicați nu doar rom ni și scoțieni, dar și numeroase creaturi ale lui Dumnezeu, cetățeni ai lumii ajunși pe meleagurile unde kilt-ul face diferența. Găsim rom nași peste tot, în nordul peninsulei britanice, în insule, chiar și în Islanda. Realmente un bun scriitor acest Ioan‑Florin Florescu, care-și trăiește destinul de slujitor al lui Dumnezeu cu seninătate, bucurie, smerenie și dragoste de viață. Merită a fi consemnat ce scrie acest om, care a plecat din Rom nia de lehamite (știu și eu ce înseamnă starea asta) și care a căutat o țară unde să regăsească așezarea firească a lucrurilor.