Trama (subsumînd episoade diverse și cu trimiteri în spații neașteptate) privește o familie ce se va destrăma, cu imagini prea puțin ortodoxe ale genitorilor, oscilînd între demitizare și exacerbarea unor atribute necunoscute inițial, care fac ca acei doi părinți să devină altceva. Nimic nu are cum să țină de o intenție cumva idealizată: totul ține doar de voința naratorului de a selecta, ordona, dezvolta și adapta evenimente într-o compoziție vizată estetic. Și de aici pornind, atunci cînd consistența bucuriilor copilărești este alta, un detaliu legat de „mașinuțele chinezești”/ un mister de neexplicat, ca oricare mister ce trebuie respectat, poate traversa timpul aproape radical, devenind simbolul transformării copilăriei dintîi în altceva, printr-un divorț ce îi aduce copilului-narator „o a doua mămică și un nou frățior, care, cînd i-am trecut pragul casei, m-a poftit, politicos și binevoitor, să mă joc cu mașinuțele lui chinezești.” Poți descoperi personajul de astăzi în cel de ieri? Trimiterea finală către fantome-părinți, fantomă-copil poate reprezenta un răspuns. Dar multe alte răspunsuri sînt chiar textele în sine, fiecare „amintire” fiind plasată într-un joc de auto/ficționare. (…) Iar dincolo de tristețe, e o curățenie ce amintește de liniștea de la începuturi, de camerele de altădată pe ale căror pardoseală proaspăt spoită se călca desculț, într-un fel de liturghie nicicînd percepută ca atare, deoarece emoțiile adevărate nu au nume. O carte altfel. De Florin Irimia.
