Folosite în legătură cu romanul de faţă, cuvinte ca „a construi”, „construcţie”, „constructor” nu sînt simple clişee din recuzita, evident limitată, a comentatorului literar. Nu sînt „vorbe în vînt”, căci în cazul acesta ele sînt nu doar justificate, ci chiar cerute imperios de structura cărţii – unde recurentele metafore ale construcţiei, re-construcţiei, destrucţiei (şi chiar ale de-construcţiei) au, în mod evident – ca şi, la un alt nivel, imaginile acvaticului sau ale germinaţiei –, valenţe autoreferenţiale. Eşafodaj (meta)narativ şi simbolic sofisticat – ale cărui articulaţii ar putea fi examinate îndeaproape, cu reală plăcere speculativă, într-un eseu hermeneutic mai degrabă decît într-o cronică de întîmpinare –, Miere este cartea unui prozator cu viziune de arhitect (şi poate că nu e întîmplător nici faptul că Tudor Ganea e arhitect nu doar în sens figurat, ci şi la propriu, prin profesie…) şi cu minuţiozitate de bijutier. O reconfirmare – rapidă şi în forţă – a debutului de anul trecut.
