în Observator cultural nr. 876

O poveste şi un adevăr subiectiv care să încapă într-o frază – lungă, bine ritmată, cu ramificaţii atent controlate şi promisiuni de complexitate –, aceasta este, în linii foarte generale, schema jocului livresc căruia i se dedă naratorul micii istorii „ego-grafice” din Aleea Zorilor – recentul experiment prozastic al lui Andrei Crăciun. Autorul e un tînăr jurnalist, iar cartea (un microroman, poate, dacă ţinem să încadrăm convenţional această confesiune-ficţiune) vine în prelungirea unui (sau odată cu un…) proiect jurnalistic legat de evoluţia – ori, mai precis, de decăderea, ruina şi toate celelalte… – în postcomunism a micilor oraşe industriale; care, notează Andrei Crăciun undeva, pe un blog, nu se mai pot salva decît prin cuvinte. Autorul însuşi a copilărit într-un astfel de oraş; şi miza demersului său recuperator – atît a celui jurnalistic, cît şi a celui prozastic – are, în parte, şi nuanţe subiective. Fireşti şi bine‑venite, de altminteri.