Toate personajele, chiar şi cele secundare ori episodice – de la boieri de ţară şi robi ţigani la ostaşi ruşi, ieniceri ori odalisce din Palatul Topkapî –, au profiluri desenate cu o acribie cu totul remarcabilă. Scenele de familie şi scenele de război (acestea din urmă, comparabile pe alocuri – şi ca mod de compoziţie, şi ca putere expresivă – cu acelea dintr-un roman ca Marşul lui Radetzky de Joseph Roth) sînt, în egală măsură, abil dramatizate. [...]
Moderaţia, justa măsură, echilibrul sînt cuvintele de ordine în scrisul Simonei Antonescu, alături de talentul povestirii, de intuiţia profundă a omenescului şi de „ştiinţa” – accesibilă nu multor prozatori! – a construcţiei de universuri ficţionale.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri