- Daniar MUTAL P
- Dosar de presă
- 0 likes
- 127 views
De-a lungul cărții, Culianu urmărește importanța cunoașterii fantasmatice în axa transcendentă ce definește epistemologia renascentistă. Jocul, văzut ca strategia de a ordona și reordona în chip natural întregul univers (ludus globi), este evocat sub formă mitologică (referirea la uciderea lui Dionysos de către Titani), fapt care spiritualizează esența ludicului și o plasează ca interfață între moarte și renaștere. Astfel, lumea poate fi descompusă în elemente care, pe fondul unei solidarități magice, sînt interconectate prin legături ce se bazează pe similitudinile dintre ele. Magicianul este cel ce poate citi cu o minuțiozitate microscopică țesătura universului, căci el poate manipula și combina fantasmele (imaginile virtuale proiectate de obiecte și ființe care se vor reflecta în oglinda pneumatică a sufletului uman). De exemplu, un om născut sub spiritul planetei Saturn va avea întipărită în veșmîntul sufletului său (pneuma) atît forma sa fizică, cît și configurația sa temperamentală. Bolile de care va suferi îi sînt anticipate, iar tratamentul rămîne încadrat în aceeași retorică a analogiei între pămînt și plantele ce sînt guvernate de astrul saturnian.