- Claudia BOSOI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 110 views
Miza cărţii este de a oferi o lectură pătrunzătoare a tratatului filozofic al lui Maimonide, astfel încît acesta să poată fi urmărit de cei care vor parcurge acelaşi drum al cercetării. Abordarea academică este însoţită de una didactică, explicativă, menită să deschidă o uşă către înţelegerea nespecialiştilor interesaţi de noi domenii de cunoaştere. Cartea cuprinde trei capitole: primele două (Introducere metodologică şi Între Atena şi Ierusalim) vor delimita contextul şi metoda folosită, în timp ce al treilea (Imaginaţie şi profeţie în Călăuza rătăciţilor), gîndit a fi „nucleul tare” al lucrării, oferă repere conceptuale, tematice, o sondare adîncă a universului maimonidian. Anexele cuprind traducerea proprie a unor fragmente ale tratatului Călăuza rătăciţilor, un aport important la cunoaşterea filozofiei evreieşti din Evul Mediu. După cum observă prof. Moshe Idel, contribuţia originală a autoarei constă în numeroase aspecte: introducerea unei viziuni bazate pe istoria culturală şi aplicarea consecventă a unui demers de interpretare; oferirea unei chei de lectură înnoitoare – deplasarea accentului, dinspre superioritatea intelectului fiinţei umane înspre capacitatea sa de imaginaţie; comparaţia lui Maimonide cu gînditori evrei şi arabi din Evul Mediu (Philon din Alexandria, Avicenna), dar şi cu renumitul cabalist de la sfîrşitul secolului al XIII-lea Abraham Abulafia, traducerea fragmentară a tratatului maimonidian, deja amintită, pentru un contact direct al cititorului cu textul-sursă.