pe ziarulmetropolis.ro

Are povestiri scurte, pline de umor, are o imaginație nebună (e un clișeu, adică e adevărat), și face, de aceea, ce vrea el în povestiri. Exemplu: într-o zi sună un moș la Tocilescu la ușă. Moș cu barbă albă, nu așa. Era Dumnezeu, bineînțeles. Cutare-cutare, Dumnezeu își pierduse pisica (poate aveți și dumnevoastră pisică și știți cum e). Nu vă zic pînă la capăt, dar vă dau asigurare că e bine. Citești Tocilescu și rămîi așa, pe gînduri. Nu o să îl bage ăștia în manuale, că nu poți să știi răspunsul la întrebarea ce a vrut să spună autorul. Tocilescu își taie povestirile chiar cînd crezi că s-a ajuns la punctul culminant. Gata, s-a terminat, ura și la gară, alta! Știe, deci, meserie. Dacă ar fi să-l asemuiesc unui scriitor mai cunoscut decît el, acela ar fi Kurt Vonnegut. Alex Tocilescu e Kurt Vonnegut-ul nostru.