- Recenzii de Cărţi
- Dosar de presă
- 0 likes
- 115 views
Dacă v-aţi gîndit vreodată la cine şi în ce condiții a descoperit focul, arta decorativă din picturile rupestre, gătitul, îmblînzitul animalelor de companie, trebuie să îi cunoaşteţi personajele lui Roy Lewis din Cum l-am m ncat pe tata (Editura Polirom, 2016). Roman pe deplin ficţional acesta nu pretinde relatarea întîmplărilor şi personajelor conform cu realitatea, ci face trimiterea într-un posibil univers imaginar din milioanele sau poate miliardele de universuri posibile. Edward se hotărăște că împreună cu familia să coboare din copac la început de miocen şi împins de o curiozitate înnăscută, dar mai ales de nevoile primare ale existenţei sale, să descopere focul artificial (din cremene). Odată cu acesta se succed cu repeziciune şi următoarele descoperiri: peștera, poveștile, uneltele, agricultura, vînatul, arta figurativă (desenele pe pereții peșterilor), îmblînzirea animalelor etc. Între pleistocenul timpuriu şi cel de sfîrșit (cea mai lungă epocă a cuaternarului), Edward nu face decît să caute şi să găsească răspunsuri la cele mai multe dintre frămîntările sale. Dilemele apar de la problemele de zi cu zi ale existentei sale şi, implicit, ale familiei sale, iar Edward le găsește soluții, fie pur întîmplător, fie preluînd modele existente în natură şi adaptîndu-le după situație. El ajunge astfel să se ridice deasupra condiției sale de humanoid, la cea de inventator, de cugetător, de pionier al epocii sale.