pe www.facebook.com/Recenzii-de-Carti

Visătorul a lui Ian McEwan (Editura Polirom, 2013) este o carte ce urmează, mai cu seamă, tehnica poveștilor şi basmelor pentru copii. Nevoile acestora – după cum mărturisește – le cunoaște foarte bine, astfel încît punînd laolaltă: „o poveste bună, un erou cu care să te identifici, personaje negative, claritate la început, întorsături neașteptate la mijloc şi finaluri satisfăcătoare, care să nu fie întotdeauna fericite” reușește să scrie o proză scurtă versatilă: „o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă şi copiii”. La limita dintre real şi vis, cele șapte povestiri par să se lege avînd același personaj, Peter Fortune, care în încercarea sa de a-şi rememora copilăria, povesteşte episodic anumite reverii, intomisiunii ale oniricului în viaţa de zi cu zi a unui copil de zece ani. Subiectele sînt simple, ceea ce face ca povestirile să poată fi citite, atît de copii, cît şi de adulți, imaginarul epic desfășurîndu-se între păpușile surorii sale, motanul William, colegul de școală, vecini şi propria familie. Subiectele, deşi rupte din banalitatea cotidiană, țintesc punctul maxim al concentrării imaginaţiei. Un joc permanent de roluri şi perspective amețitoare se succed cu repeziciune alături de firul narativ, aducînd actul lecturii în punctul „fără de-ntoarcere”.