pe www.facebook.com/Recenzii-de-Carti

În cartea sa, Shahrnush Parsipur se axează mai mult pe povestea de viaţă a altor deţinute care au ajuns în situaţia ei (atît în închisoarea politică, cît şi cea de drept comun – „de moravuri”, unde a fost încarcerată pentru conţinutul unei cărţi scrise) – de la femei executate pentru adulter (în Republica Islamică o simplă privire putea fi socotită adulter, iar nişte vorbe pripite, terorism), la femei măritate la 9 sau 12 ani „pentru a le feri de depravare”, crescute în familii ultrareligioase ai cărei membri erau convinşi că „învăţătura corupe fetele” sau femei care şi-au ucis soţii sau copiii, din cauza imposibilităţii de a mai accepta identitatea pe care le-o impunea tradiţia. Împărţirea în închisoare era făcută pe baza orientărilor politice şi religioase ale deţinutelor (monarhiste, stîngiste şi mujahedine), însă diferenţele de clase sociale, educaţie sau mentalitate creau adeseori animozităţi. Vorbim, totuşi, despre un stat care nu oferă societăţii posibilităţi de alfabetizare, dar are dreptul să oblige fetele să se căsătorească la vîrste atît de fragede.