pe www.facebook.com/Recenzii-de-Carti

Este foarte interesant cum în 166 de pagini un tînăr scriitor brazilian reușește să îmbine proza şi poezia într-un roman ce are drept subiect meditația filosofică asupra vieții şi morții folosindu-se de o geografie general-universală. Subiectul romanului – Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste al lui Joao Paulo Cuenca (Editura Polirom, 2015), dincolo de conotațiile explicit-sexuale, pe alocuri chiar „porno”, de cadre rupte din Pulp Fiction, de un univers fantastico-oniric fără înșiruire epică rațională, de personajele obtuze ce lîncezesc într-o perspectivă contemplativă a vieții lor lăuntrice extrem de bogate – încearcă să îți scape continuu. Cea mai mică neatenție din partea cititorului se poate solda fie cu pierderea înșiruirii evenimentelor, fie cu înțelegerea parțială a construcției personajelor: cine povestește?, despre cine povestește?, despre ce povestește? etc. Erudiția romanului nu este demonstrată numai prin construcția lui ruptă dintr-o realitate geografică universală, ci şi prin conotațiile filosofice, religioase, noțiunile informative, definițiile personale asupra conceptelor, explicate de personajele sale ca parte integrantă a filosofiei lor: „citesc un reportaj care îmi amintește de Iulana (...) mă gîndesc cine o fi Hamletul acestei Ofelii înecate, al cărei Helsignor ar fi Budapesta” sau „îi plăcea fugu pentru că e singurul peste care închide ochii cînd e tăiat de viu. Şi pentru că scoate un sunet asemănător cu un plînset de copil cînd moare.”