- Codrin Liviu CUŢITARU în dialog cu George ONOFREI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 122 views
Este un roman de campus rom nesc. În spaţiul anglofon, acest termen este de mult consacrat, la fel şi romanele de acest fel, care se petrec în mediul universitar, americanii şi englezii mai ales au construit mult în această zonă. La noi nu există o tradiţie, deşi cîteva romane au apărut cu acest specific; şi aici mă gîndesc la Caius Dobrescu sau la regretatul Andrei Bodiu, care au scris romane de campus. În linii mari, şi Scriptor poate fi caracterizat ca fiind un roman de campus, un roman plasat în mediul universitar şi despre mediul universitar în cele din urmă. Dar el iese puţin din această tipologie, mergînd chiar spre ceea ce se numeşte literatura gotică. În sfîrşit, nu vreau să dezvălui prea mult. Dar mă refer la acea literatură care era specifică romanticilor, de tipul lui Edgar Allan Poe sau Henry James într-un moment al evoluţiei sale, o literatură care îţi poate da fiori. Eu sper să fie pe placul publicului actual şi această interacţiune a zonelor, campus cu gotic şi cu roman psihologic.