- Marta PETREU în dialog cu Florin SAIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 137 views
O, între proiectele mele a fost, multă vreme, și acela de-a scrie o carte mare despre bolile de care au suferit filosofii. Proiectul era măreț, voiam s-o iau de la păduchi și hidropizie, adică boli de-ale anticilor, de la durerile de stomac de care suferea Aristotel, de pildă, apoi să trec prin biografiile și operele diverșilor filosofi din diverse epoci, filtrînd totul prin dosarul medical al „pacientului”. Eu știu că textele nu pică din cer, sub formă de burniță, ci sînt creațiile unor oameni reali, care au și ei, chiar dacă sînt filosofi sau scriitori, tot felul de beteșuguri, care nu numai că îi chinuie, ci le și influențează judecata și talentul. Din tot proiectul ăsta măreț – sper că sesizați autoironia – mi-au rămas o cutie mare cu fișe și două texte: cărticica despre care mă întrebați acum și un eseu despre E. Lovinescu, publicat într-unul din volumele mele de la Polirom.