- Cristina MANOLE
- Dosar de presă
- 0 likes
- 128 views
O dramatică poveste, adevărată 100%, trăită 100% şi povestită, probabil selectiv – ar ieşi din ea un film pe măsură –, este relatarea unei aventuri existenţiale. Cer întunecat. Fuga unui copil din Afganistan în Marea Britanie (Gulwali Passarlay, împreună cu Nadene Ghoruri, traducerea din limba engleză de Adina-Maria Simion, Editura Polirom, 2016) este o fabuloasă aventură umană. Consumată în zilele noastre, cînd sute de mii, milioane de migranţi din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa se năpustesc către Europa cu speranţa într-o viaţă mai bună. Cu speranţa de viaţă, în primul rînd, pentru că sărăcia extremă, bolile, lipsa oricăror mijloace de subzistenţă şi violenţele unor/multor conflicte armate fac viaţa un calvar. Avem povestea – detaliile, pe tot traseul, sînt incredibile – fericită a unui copil afgan care, după tribulaţii prin Pakistan, Iran, Turcia, Bulgaria, Grecia, Italia, Franţa, Germania, opt ţări şi o călătorie – eufemistic spus, pentru toate lipsurile şi suferinţele îndurate de micul pashtun, care au durat peste un an şi jumătate –, ajunge în Marea Britanie. Unde găseşte ajutor. [...] De meditat. Istoria se scrie şi se povesteşte zilnic.