Nu ştiu ce e mai important la Copacul minciunilor, care dintre ideile, caracteristicile sau acţiunile poveştii au făcut din acest roman unul cîştigător al premiului Costa Book of the Year, nu doar al Costa Book Award for Children’s Book în 2015 şi tind să cred că întreaga complexitate greu de descris şi de explicat este responsabilă pentru faptul că romanul lui Frances Hardinge a ajuns şi va urca din ce în ce mai sus în preferinţele literare ale tinerilor. Roman istoric plasat în epoca victoriană, redînd fără fisură, cu o acurateţe, dar şi cu o lejeritate absolută, atmosfera epocii şi îndeosebi tratamentul diferenţiat al femeilor şi al bărbaţilor, discrepanţa dintre drepturile şi responsabilităţile fiecărora, precum şi consecinţele discriminărilor, roman de aventură, thriller de calitate, dens şi captivant pînă la ultima pagină, Copacul minciunilor m-a fermecat irevocabil prin modul în care tratează ştiinţa, abordarea acesteia şi îndeosebi relaţia ştiinţă-religie într-o vreme în care absenţa gîndirii critice reprezenta regula de bază în cercetare.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.