- Adriana GIONEA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 120 views
Poporul cărţii face parte din categoria romanelor cu sîmbure de adevăr, inspirate din povestea dramatică a unui obiect preţios – faimoasa hagadă găsită şi expusă la Sarajevo (hagada este cartea aşezată pe masa în jurul căreia se adună familia în timpul Paştelui evreiesc, pentru ca fiecărei generaţii să îi fie reamintită fuga din Egipt şi eliberarea din sclavie). Peste datele conccrete, autoarea brodează o ficţiune înşelătoare şi ispititoare. Graniţa dintre imaginar şi realitatea istorică este atît de subţire, încît ai impresia că asişti la poveştile unei Şeherezade care pretinde că îţi spune adevărul, ca apoi să te îndemne să îi verifici spusele doar pentru a-ţi zîmbi jucăuş atunci cînd, prinzînd-o cu minciuna parţial adevărată, o priveşti buimăcit. Geraldine Brooks este asemenea povestitoarei care simte voluptatea celei înzestrate cu talentul de a te face să te rătăceşti pe drumul dintre istorie şi născocire.