În schimb, multe din povestiri au o nuanță inconfundabilă de tristețe și de suferință, fie privind trecutul – divorțul părinților, bolile bunicilor, lipsa statorniciei din copilărie, timiditatea înnăscută și alte suferințe –, fie privind prezentul, care pare a fi o continuare în planul sensibilității a celor întîmplate demult și acum puse pe o coală de hîrtie. Viziunea naratorului asupra lumii, asupra evenimentelor care i-au populat viața este una destul de pesimistă, tristă și tragică și nu se îndepărtează prea mult de depresia pe care am văzut-o la personajul principal al romanului său anterior. Chiar dacă unele povestiri sînt de-a dreptul amuzante sau conțin nuanțe hazlii, la finalul celor mai multe dintre acestea există o concluzie bruscă care ne dă fiori și ne face să ne întrebăm unde va ajunge acest personaj, dacă este doar lipsit de optimism, depresiv sau este doar un om foarte singur.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri