pe catavencii.ro

Totul pare autentic, dar se simte ca, de asta data, Ernu investigheaza din exterior, nu ca in Sectantii, in care el, ca autor, era unul dintre ei. Ca investigatie romanesca vorbind, rezultatul e mai acatarii, dar povestirea nu e atit de vie in Banditii ca in Sectantii, desi rezultatul literar mi se pare superior. E imposibil sa nu-ti placa personajele lui Ernu, cu ajutorul carora autorul reconstituie lumea banditilor, dar e clar ca in aceasta specie el patrunde, cit patrunde, fara a face parte din ea. Acest neajuns mi se pare, de altfel, o proba ca romancierul Vasile Ernu e in stare sa se descurce si fara protezele memorialistului care, daca-l scoti din ceea ce a trait el insusi, nu mai stie sa se descurce. Asa se intimpla ca, in afara de istoriile cu banditi pe care le pune in pagina, Vasie Ernu procedeaza ca Victor Hugo, in Mizerabilii, trecind de la epic la explicatiile epicului, alea care-i fac pe eseisti sa-si inchipuie ca un prea cinstit roman ar fi un eseu aparte.