pe bookhub.ro

Cel mai mult ma bucura sa vad cind proiectele literare capata concretete si sint duse la bun sfirsit cu brio (sint sigura ca trilogia va avea un sfirsit memorabil). Despre Banditii nu o sa vorbesc neaparat la superlativ, ci mai degraba o sa incerc sa evidentiez diferentele prin comparatie cu Sectantii. M-am intrebat de multe ori in timpul lecturii daca Vasile Ernu a preferat sa sacrifice firul narativ de dragul portretului; si cind incercam sa obtin un raspuns valabil intilneam pasaje pline de o nostalgie aproape dureroasa, in care povestea se innoda firesc cu ceea ce a fost scris in Sectantii. Pentru ca multe sint aceste locuri, cred ca e necesar sa cititi volumele exact in ordinea in care au fost scrise. Daca in primul volum autorul a preferat sa mearga urmind pasii unui adevarat studiu de caz sociologic, combinind maiastru toate metodele de cercetare sociologica avute la indemina (inclusiv cercetarea documentelor si a arhivelor, deplasarile in teritoriu ori de cite ori s-a simtit nevoia etc.), de data aceasta accentul cade pe individ. Pentru ca si lumea banditilor e o lume a oamenilor puternici, a singuraticilor, a damnatilor, a celor care se revendica ca facind parte dintr-o comunitate cu reguli nescrise, dar care se vad nevoiti sa-si organizeze viata in cel mai solitar mod posibil. Banditii lui Ernu sint coplesiti de singuratate, traiesc si respira singuratate si in numele acesteia ajung sa savirseasca cele mai blamabile fapte din punct de vedere social.