in Steaua nr. 1

Ampla naratiune e construita cumva pe schema romanului de investigatie „politista” si de „mister”, cu strategii desfasurate pe citeva fronturi, in primul rind al organelor de supraveghere ale statului, dar si al celei de a patra puteri, cum e considerata presa, interesata in primul rind de latura senzationala, socanta, de „aventura” a vietii cotidiene, cu grupurile de „paparazzi” ce caricaturizeaza cumva acest interes execerbat comic si umoristic. Mediul angajatilor din Politie, reprezentat mai ales de doua personaje, cu siluete si comportamente conturate cu economie de mijloace descriptive insa foarte eficient, are alura aproape a unei inscenari in care mecanismele respectivului organism public sint scoase la vedere, lasind sa transpara si un fin comic de situatie, daca putem spune asa, generat deopotriva de tipuri de relatie deja validate de practica respectivelor „organe” si de perplexitatile provocate de neobisnuitul eveniment caruia trebuie sa le faca fata.